Asociația Arte Vechi și Noi este o organizație culturală dedicată păstrării, documentării și transmiterii meșteșugurilor și patrimoniului cultural viu, în dialog cu arta și practicile contemporane.
Prin ateliere practice, proiecte educaționale, expoziții, proiecții, cercetare și documentare audiovizuală, aducem împreună meșteri, artiști, cercetători și publicul. Ne interesează atât tehnicile și obiectele, cât mai ales oamenii care păstrează această cunoaștere și procesele prin care ea poate fi transmisă mai departe.
Punem accent pe învățarea directă, prin observație, exercițiu și lucru efectiv cu mâinile, precum și pe colaborări interdisciplinare în care tehnicile tradiționale pot deveni punct de plecare pentru forme contemporane de creație. Documentăm procese de lucru, gesturi, povești și contexte pentru a construi în timp o arhivă accesibilă a patrimoniului cultural viu.
Ne adresăm copiilor, tinerilor și adulților, de la cei care intră pentru prima dată într-un atelier până la practicieni, artiști, designeri sau cercetători. Pentru noi, patrimoniul viu înseamnă continuitate: o tehnică practicată, transmisă și reinterpretată, astfel încât meșteșugurile să rămână parte activă din cultura prezentului.