Asociația Culturală Aici A Stat are obiectivul de a documenta și promova patrimoniul cultural românesc în toate formele sale. Proiectul a început în social media în anul 2018, cu povești având la bază cercetarea riguroasă de arhivă și teren. Paginile de social media și blogul au ajuns astăzi la peste 1.200 de obiective documentate în toată țara și o comunitate de peste 80.000 de urmăritori.
De patru ani, asociația organizează și evenimente culturale: tururi ghidate în zone istorice, vânători de comori arhitecturale și recitaluri de muzică clasică în clădiri istorice (peste 30 de Serate culturale între 2023-2025). În anul 2025, Asociația a pornit organizarea Festivalului anual Aici A Stat, dedicat muzicii și patrimoniului. Prima ediție a atras peste 2.000 de oameni. Evenimentele Aici A Stat atrag oameni de toate vârstele, interesați de poveștile orașului.
Activitățile organizației sunt axate pe trei direcții strategice:
1. Educație culturală: Prin conținutul social media și evenimentele organizate, țintim să răspundem nevoii, mai ales a publicului tânăr, de repere autentice, cu rădăcinile în excelență. Considerăm informația culturală ca fiind de bază, necesară oricui pentru a înțelege și acționa în lumea modernă.
2. Legătură între generații: Prin formatele de storytelling cultural pe care le dezvoltăm, întărim relația afectivă dintre oameni și patrimoniu. Credem că România are în cultură și artă repere autohtone bazate pe excelență, uneori ascunse sub straturi de uitare. Le revitalizăm, pentru că ele ne dau încredere în cine suntem, și ne unesc, arătându-ne ce avem comun.
3. Incluziune socială: Proiectele noastre măresc cercul dialogului cultural către cele mai diverse categorii de public, cu o atenție aparte acordată categoriilor vulnerabile. În cadrul Festivalului Aici A Stat, Asociația a contribuit la accesibilizarea culturii pentru persoanele cu dizabilități, oameni care locuiesc în centre sociale și tineri cu posibilități financiare reduse.
Dacă tu nu poți redirecționa impozitul,sau vrei să dai o mână de ajutor în plus,poți susține organizația să strângă mai multe formulare,sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.
Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro.
Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației.
Împreună digitalizăm România!Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania.Află cum poți susține activitatea noastră.