Asociatia de Reconstituiri Istorice FERDINAND I

Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, purtătoare a numelui Regelui Marii
Uniri și a tradiţiilor istorice ale armatei române, reunește reconstituitori cu
experiență, deținători de arme de colecție și pasionați de reconstituire istorică și istorie vie
din țară, sub deviza „Semper Fidelis Patriae”.

Inspirați de curajul, loialitatea și spiritul de răspundere al Regelui Ferdinand I al României, ne
propunem să creăm punți în timp și spațiu, între trecut și prezent, atât de necesare astăzi
tinerilor români pentru cultivarea identității naționale, prin participarea cu uniforme, echipament
și accesorii de epocă, la evocări omagiale, acţiuni de comemorare, reconstituiri
istorico-militare, defilări, organizarea unor gărzi de onoare, prezentări de uniforme și
mânuiri de arme.

Înființată în anul 2020, Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” este o
organizație al cărui scop principal îl constituie promovarea tradiţiilor istorice și militare
românești, cultivarea respectului faţă de ostaşii armatei române și armatelor străine, care, cu
cinste, curaj şi sacrificiu, şi-au făcut datoria faţă de patria lor, promovarea valorilor
naționale, cunoașterii istoriei și păstrarea în memoria posterității a personalității Regelui

1


Ferdinand I și a Casei regale a României, colecționarea de obiecte cu caracter istorico- militar:
uniforme, piese de echipament militar, armament alb, arme de colecție, acustice, recuzită, conform
Legii 295/2004 și H.G. 11/2018, decoraţii, drapele, vehicule şi tehnică militară, emiterea de
legitimații de colecționar de arme în conformitate cu legislația în vigoare, fotografii şi
documente vechi, lucrări de artă etc.

Asociația își propune să atragă parteneri din rândul celorlalte asociații de
reconstituire istorică din țară și străinătate, asociațiilor și fundațiilor culturale și istorice,
instituții și autorități, reconstituitori istorici, cadre militare active, în retragere și rezervă,
profesori, preoți, studenți, elevi, pasionați de istorie și trecut, în vederea organizării
de reconstituiri istorice, elaborării şi implementării de proiecte şi programe de istorie vie, prin
colaborarea cu alte ONG-uri, cu sprijinul voluntarilor, comunităţii şi al autorităților.

În conformitate cu Statutul Asociației de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, Art.

11, asociația noastră are ca obiective:

a) Organizarea şi participarea la reconstituiri istorice şi demonstraţii cu caracter
istorico-militar în țară și străinatate, alături de alte asociații similare;

b) Promovarea tradiţiilor istorice ale armatei române, crearea de punţi între trecut şi prezent,
prin participare cu uniforme militare istorice, arme de colecție, conform Legii 295/2004 și H.G.
11/2018, replici, accesorii de echipament de epocă, evenimente istorico- militare, la defilări,
prezentări/mânuiri de arme, organizarea unor gărzi de onoare;

c) Educarea publicului, şi în special a tinerei generaţii, în spiritul respectului faţă de
tradiţiile militare româneşti, de cunoaştere a momentelor importante ale istoriei, a
aspectelor cotidiene ale vieţii ostăşeşti, al omagierii militarilor şi civililor care în momente
dramatice ale istoriei şi-au făcut datoria faţă de patrie;

d) Organizarea de tabere tematice, cu stagii de instrucţie pentru proprii membri și voluntari, cu
scopul de a consolida relațiile dintre participanți, planificarea acțiunilor, strategia de
dezvoltare a asociației, precum și dezvoltarea abilităților la instrucția de front, prezentând în
mod credibil militarul român din trecut;

e) Sprijinirea/organizarea unor acţiuni de amenajare, protejare, conservare şi punere în valoare a
monumentelor şi operelor comemorative de război; salvgardarea patrimoniului

2


material istorico-militar: uniforme, decoraţii, echipament, armament, documente şi tehnică militară
de epocă, lucrări de artă cu subiect istorico-militar, construcţii şi situri istorico- militare
etc.;

f) Sprijinirea reţelei muzeale naţionale, organizarea sau participarea la expoziţii cu tematică
istorico-militară; colecţionarea de arme de colectie, recuzita şi efecte militare
istorice,stimularea cercetării în domeniul istoriei militare şi salvgardarea patrimoniului
imaterial istorico-militar: limbaj specific, regulamente, mânuiri, instrucţie de front şi
instrucţie tactică, deprinderi, cutume, metode, uzanţe, cântece, folclor cazon, etc.;

g) Crearea de punţi între români şi străini prin: reprezentarea cu onoare în lume a tradiţiilor
militare româneşti, promovarea respectului faţă de militarii români, dar şi ai altor armate, care
şi-au servit cu onestitate şi curaj patria, faţă de simbolurile naţionale şi de istoria acestora;
dezvoltarea colaborării internaţionale cu organizaţii similare; dezvoltarea turismului cultural
istoric;

h) Contactarea asociațiilor similar din țară/stăinătate și alte organizații, semnarea protocoalelor
de colaborare;

i) Semnarea protocoalelor de colaborare cu entități juridice guvernamentale, locale, județene,
muzeale, unități militare, religioase, școlare, universități;

j) Organizarea de dezbateri publice, conferințe, sesiuni, simpozioane, expuneri- dezbateri
pe diverse teme istorice și/sau militare, seri omagiale, spectacole cultural- artistice,
festivaluri, alte manifestări cu caracter istorico-educativ;

k) Editarea de publicaţii şi broşuri, reviste, crearea de materiale audio-video,
aplicații on-line;

l) Sprijinirea prin orice mijloace a restaurărilor operelor comemorative de război, reproduceri
virtuale ale acestora și ale personalităților istorice;

m) Efectuarea de cercetări și elaborarea de studii și/sau lucrări originale în domeniul istoriei și
a reconstituirilor militare, având ca scop publicarea acestor materiale atât în țară cât și în
străinătate;

n) Instituie și acordă premii, distincții și medalii personalităților culturii și istoriei României
pentru activitățile depuse, promovează relații de colaborare cu personalități din țară și de peste
hotare.
Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular