Asociația Rise

Asociația noastră a pornit de la ideea susținerii persoanelor vulnerabile și a celor ce provin din medii defavorizate, implicându-ne activ în educație. Parte din misiunea noastră este de a semăna semințe de cunoaștere, de adevăr, de bunătate și de pace, în sufletele copiilor.Cu cei 3,5 % din impozitul tău redirecționat, avem multe planuri, o vom susține pe fetița noastră de 8 ani cu paralizie cerebrală (un grad grav de handicap cu asistent personal), cu terapii de recuperare, scaune de posturare, device-uri care să îi ușureze comunicarea nevoilor și alte instrumente care o pot ajută în dezvoltarea ei.〽️NU dorim să ne oprim aici, ci vrem să ajutăm și alți copii cu nevoi speciale, prin evenimente și activități de socializare și recreere precum spectacole de teatru adaptate pentru ei, filme, întâlniri între copii, activități senzoriale, joacă și întâlniri de susținere pentru părinți.〽️Vom da start visului nostru de a construi în Timișoara un parc special echipat și adaptat pentru copiii cu nevoi speciale și o sala de sport unde să își permită orice copil să facă mișcare sau să se antreneze.Ne dorim să susținem de astfel educația copiilor proveniți din medii social defavorizate, prin ateliere săptămânale precum :-susținere în efectuarea temelor-încurajarea lecturii printr-un club de carte-experimente științifice-învățarea limbilor străine-sport-activități menite dezvoltării personale

Website:
asociatiarise.ro

Redirecționează în 3 pași simpli

Pasul 1. Completează și descarcă formularul

Date personale
Adresa de domiciliu
Din anul 2022 formularele 230 pot fi depuse online. Dacă vrei să printezi formularul și să îl semnezi, atunci apasă mai jos butonul Descarcă formular și urmează instrucțiunile. Dacă vrei să semnezi și să depui formularul online atunci apasă mai jos Semnează formular și urmează instrucțiunile.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular