Asociatia Satelor Inteligente

ASOCIAŢIA SATELOR INTELIGENTE, cu acronimul ASi, este constituită pe durată nelimitată, potrivit legii, pe bază de asociere autonomă, ca persoană juridică de drept privat şi este profesională, nonguvernamentală, apolitică, transparentă şi nonprofit, înfiinţată conform Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii, fundaţii, a Legii nr. 246 din 18 iulie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările și adăugirile ulterioare.Asociația asigură colaborarea, complementaritatea, cercetarea, dezvoltarea, inovarea, transferul de cunoștințe și de bune practici, instruirea, educarea şi utilizarea eficientă a resurselor materiale şi umane, atât între membri săi cât şi prin parteneriate cu alte organizaţii, pentru a dezvolta şi implementa soluţii performante pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor şi a teritoriilor din România, dar și pentru creșterea implicării părților interesate în implementarea și dezvoltarea conceptului Smart Village/Satul Inteligent, inclusiv a acțiunilor și activităților conexe, asociate sau derivate din acestea.Scopul fundamental al asociaţiei este promovarea, implementarea, dezvoltarea conceptului Smart Village/Sat Inteligent în contextul politicilor Uniunii Europene de coeziune teritorială și dezvoltare durabilă în România, crearea și dezvoltarea Industriei Smart Village în România și a unei rețele de comunități creativ-inteligente, bazată pe o abordare participativă pentru a dezvolta și implementa strategia locală, dar și pentru îmbunătățirea condițiilor economice, sociale și de mediu; iniţierea, promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea de proiecte, programe şi activităţi care să contribuie la dezvoltarea satelor inteligente, din punct de vedere economic, turistic, educaţional, cultural, social, ecologic şi spiritual, militând pentru: dezvoltarea durabilă a comunităţii; combaterea marginalizării sociale, sărăciei, discriminării; trezirea conştiinţei persoanei în comunitate, prin solidaritate şi angajament social; eliminarea disparităţilor sociale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii; conservarea patrimoniului, a identității și valorilor multiculturale, apărarea drepturilor omului şi valorilor democratice, în spiritul dialogului şi parteneriatului; promovarea solidaritătii, cercetării, dezvoltării, inovării, educației, instuirii, dezvoltării economice, modernizării, digitalizării; dezvoltarea unor programe si proiecte în contextul conceptului de sat inteligent.

Website:
smartvillagesassociation.com

Redirecționează în 3 pași simpli

Pasul 1. Completează și descarcă formularul

Date personale
Adresa de domiciliu
Din anul 2022 formularele 230 pot fi depuse online. Dacă vrei să printezi formularul și să îl semnezi, atunci apasă mai jos butonul Descarcă formular și urmează instrucțiunile. Dacă vrei să semnezi și să depui formularul online atunci apasă mai jos Semnează formular și urmează instrucțiunile.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular