Asociația speologică Focul Viu

Cercul de speologie Focul Viu din Bucureşti a fost înfiinţat în data de 19 mai 1969, ca primul cerc de turism specializat al Biroului de Turism pentru Tineret (B.T.T.), din iniţiativa unui grup de studenţi ai Facultăţii de Geologie-Geografie condus de geologul Cristian Lascu – primul preşedinte al cercului, binecunoscut cercetător al Institutului de Speologie ”Emil Racoviţă” şi primul redactor-şef al revistei National Geographic Romania. Aparut din pasiune pentru speologie şi reunind studenţi geologi, geografi şi fizicieni, Focul Viu a avut încă din primii ani importante explorări, a publicat articolele ştiinţifice şi fotografii, remarcându-se atât ca un foarte activ cerc ştiinţific studenţesc, cât şi ca unul dintre cele mai importante cluburi de speologi exploratori din ţară. De numele său se leagă peste 1600 de peşteri descoperite, explorări de peşteri şi cercetări speologice în majoritatea zonelor carstice din ţară, publicaţii ştiinţifice sau informative, conferinţe, proiecţii de diapozitive şi filme. În data de 15 februarie 1990, cercul obţine personalitatea juridică, devenind Asociaţia Speologică Focul Viu Bucureşti, organizaţie neguvernamentală al cărui scop este prospectarea, explorarea, cartarea, inventarierea şi cercetarea ştiinţifică în domeniul speologiei, având ca finalitate ocrotirea frumuseţilor naturii, a rezervaţiilor şi monumentelor naturii, a patrimoniului speologic. În prezent, asociația este administratorul Rezervației Speologice a Peșterii Polovragi, sistematizează bazinul carstic 2116 – Tismana și a inițiat în anul 2010 taberele de continuare a explorărilor în cel mai alpin aven din țară, Avenul de sub Vârful Grind, tabere ce decurg anual în luna septembrie.

Website:
www.foculviu.ro

Redirecționează în 3 pași simpli

Pasul 1. Completează și descarcă formularul

Date personale
Adresa de domiciliu
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular