CASA „BUNA MICĂ”

Casa bunicii are ea însăși o poveste care m-a inspirat să realizez acest proiect. După cum îi spune și numele, casa a fost a bunicii mele, care a fost un model pentru mine, model de perseverență și determinare. Bunica mea, copil fiind, s-a imbolnăvit de poliomielită, care a afectat-o și a rămas cu un picior nedezvoltat, fiind încadrată la handicap de gradul I cu însoțitor. Ea nu și-a abandonat fiica, ba mai mult, după moartea surorii ei, cei cinci copii ai acesteia au rămas tot în grija ei, astfel ocupându-se de șase copii. Pentru a-i crește, nu a cerșit și nici n-a stat la mila oamenilor, ci a muncit, a cusut la mașină pentru a asigura traiul familiei. Apoi, pentru a se descurca mai bine în îngrijirea copiilor, a renunțat și la cârje, deplasandu-se practic prin târâre. Era o femeie veselă, care aduna oamenii în jurul ei și care iubea foarte mult copiii. De aceea, în amintirea ei și în casa pe care ea a îngrijit-o, voi implementa activități care au ca scop păstrarea tradițiilor și obiceiurilor prin activitățile pe care bunica mea le făcea pentru a asigura traiul zilnic.

Redirecționează în 3 pași simpli

Pasul 1. Completează și descarcă formularul

Date personale
Adresa de domiciliu
Din anul 2022 formularele 230 pot fi depuse online. Dacă vrei să printezi formularul și să îl semnezi, atunci apasă mai jos butonul Descarcă formular și urmează instrucțiunile. Dacă vrei să semnezi și să depui formularul online atunci apasă mai jos Semnează formular și urmează instrucțiunile.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular