Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi

Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți a fost înființată în anul 2015, pornind de la nevoia de asociere, de apartenență. Scopul principal, SMMR este de a crea un mediu propice membrilor săi pentru dezvoltarea socio profesională și pentru o integrare mai ușoară în structurile medicale din care fac parte.Obiectivele care ghidează activitatea SMMR sunt:Informarea medicilor rezidenți asupra:Organizării și structurii academice a rezidențiatului în funcție de specialitateModalităților de obținere a competențelor, a supraspecializărilor și a burselor în vederea dezvoltării profesionaleModalității de organizare și de susținere a examenelor de specialitateDiverselor demersuri birocratice ce survin pe parcursul pregătirii în rezidențiatStabilirea unor parteneriate cu societăți de profil din străinătate în vederea realizării unor stagii de practicăFacilitarea comunicării dintre medicii rezidenți și instituțiile de învățământ superior medical, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Sănătății, precum și alte organisme și organizații de interes din domeniul medical, prin:Identificarea și expunereaîn mod oficial a problemelor și revendicărilor medicilor rezidențiPropunerea și elaborarea unor planuri de acțiuni destinate soluționării problemelor identificateInformarea medicilor rezidenți asupra deciziilor luate de către structurile abilitateAsigurarea reprezentării în cadrul instituțiilor de invățământ superior medical, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Sănătății, precum și alte organisme și organizații de interes din domeniul medicalÎncurajarea și susținereacercetării științificela cel mai înalt nivelpregătirii profesionale a membrilor conform standardelor comunității medicale internaționaledezvoltării personale a tuturor membrilorDezvoltarea legăturilor profesionale, sociale, culturale între membri, promovând colaborare inter și multidisciplinarăMedierea comunicării și colaborării dintre studenții la medicină, medicii rezidenți și medicii specialiști în vederea creării unei comunități care să susțină progresul activității medicale la toate nivelurile.

Website:
smmr.ro

Notă! Formularul de donație poate fi completat doar între 1 Ianuarie și 27 Mai ale anului curent.
  • Ce reprezintă formularul de 3.5%?

    Formularul este o metodă prin care oricine își poate redirecționa 3.5% din impozitul anual către un ONG. Acest lucru înseamnă că acea sumă nu va mai ajunge în bugetul statului ci va fi direcționată către contul ONG-ului.

  • Ce se întâmplă cu datele de pe această pagină?

    Datele de pe această pagină sunt folosite doar pentru a crea fișierul PDF. Doar numele, prenumele, orașul, județul și email-ul/telefonul sunt salvate în baza noastră de date pentru a-i oferi ocazia ONG-ului să intre în legatură cu tine, doar dacă tu decizi acest lucru.

  • Care sunt următorii pași?

    După ce vei completa toate datele din acest formular, vei fi direcționat către o pagină de unde poți descarcă fișierul PDF. Acela va conține datele tale și datele ONG-ului care va primi cei 3.5%.

Fii un Supererou Civic!

Ne bucurăm să te avem aici, în comunitatea oamenilor cu spirit civic. Împreună suntem mai buni, mai puternici și mai curajosi. Împreună putem aduce o schimbare în bine în societatea noastră, de aceea avem nevoie de cât mai mulți oameni ca tine. În cazul în care tu ești scutit de impozit, dar vrei să ajuți, descarcă formularul precompletat cu datele ONG-ului pe care vrei să-l ajuţi, printează-l și transmite-l colegilor, prietenilor și familiei.
Ce spui? Putem conta pe tine?

Descarcă un model de formular